Astăzi, 18 aprilie 2024, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a următorului proiect de act normativ:
Hotărâre a Guvernului privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 al Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii
Scurtă descriere
Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2024, a fost conceput ca un element de legătură între realizatul anului 2023 și bugetul programat pentru anii 2024, 2025 și 2026, respectând structura, conceptul unui buget multianual, ținând cont de: strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025, condiționată de finanțarea din fonduri publice a infrastructurii, aprobată prin HG nr. 985/2020, programul de acțiune pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare și transferul modal către calea ferată al fluxurilor de transport de călători și de marfă aprobat prin HG nr. 1302/2021 și de programul investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru 2021-2030, aprobat prin HG nr. 1312/2021.
Prin proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2024, ca instrument de management financiar, compania își propune asigurarea resurselor financiare necesare pentru îndeplinirea obligațiilor către terți, atât din punct de vedere dimensional, pe total venituri și cheltuieli, cât și structural, pe fiecare categorie de venituri și cheltuieli și pe fiecare verigă organizațională, rolul procesului de bugetare fiind cel de orientare a activității tuturor sectoarelor din cadrul societății spre același obiectiv: rentabilitate, lichiditate, diminuarea riscurilor, etc.
Veniturile totale în valoare de 6.279.980,50 mii lei, sunt programate în creștere în anul 2024 față de cele realizate în anul 2023 cu 62,24%, respectiv cu suma de 2.409.271,97 mii lei.
În structură, veniturile din exploatare în valoare de 6.169.280,14 mii lei dețin o pondere 98,24% iar veniturile financiare în valoare de 110.700,36 mii lei dețin o pondere de 1,76% în veniturile totale.
Veniturile din exploatare în valoare de 6.169.280,14 mii lei, sunt programate în creștere cu 64,08% față de cele realizate la data de 31.12.2023, respectiv cu suma de 2.409.298,33 mii lei.
Cifra de afaceri, în valoare de 1.245.778,58 mii lei, este programată în creștere în anul 2024 cu 13,34%, respectiv cu suma de 146.611,70 mii lei față de cea realizată la data de 31.12.2023 și reprezintă 20,19% din totalul veniturilor de exploatare.
Venitul din taxa de utilizare a infrastructurii feroviare (TUI), este principalul venit obținut de companie în urma punerii infrastructurii feroviare, în mod nediscriminatoriu, la dispoziția tuturor operatorilor de transport feroviar de marfă și călători, în baza contractelor de acces.
Programarea acestui element de venit, s-a realizat în baza solicitărilor de trase ale operatorilor de transport feroviar de călători și al volumului estimat al traficului feroviar, care urmează să fie realizat de operatorii de transport feroviar de marfă în anul 2024.
Valoarea programată pentru anul 2024 este de 1.054.000 mii lei, mai mare cu 16,53% decât cea realizată la data de 31.12.2023 și reprezintă 17,08% din totalul veniturilor de exploatare.
Veniturile din subvenții și transferuri de exploatare, aferente cifrei de afaceri nete, în valoare de 3.199.483 mii lei, reprezintă contribuția bugetului statului la finanțarea cheltuielilor pentru întreținerea, funcționarea și exploatarea infrastructurii feroviare publice, aflată în proprietatea statului și în administrarea companiei, conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 12/1998, privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, cu modificările și completările ulterioare.
Veniturile din transferurile pentru întreținerea și funcționarea/exploatarea infrastructurii feroviare publice în anul 2024 sunt în creștere cu 62,40% față de nivelul preliminat/realizat în anul 2023, respectiv în valoare de 3.199.483 mii lei și au o pondere de 51,86% în totalul veniturilor de exploatare și se utilizează cu prioritate pentru plata obligațiilor către bugetul general consolidat, asigurarea cheltuielilor stabilite de lege aferente activității de întreținere și funcționare a infrastructurii feroviare publice și asigurarea cheltuielilor stabilite prin contractele de prestări servicii.
Transferurile pentru reparații curente la infrastructura feroviară publică, în valoare de 47.727 mii lei sunt în scădere cu 9,93% față de nivelul preliminat/realizat în anul 2023, iar transferurile pentru finanțarea obiectivelor din programul de pregătire a teritoriului, în valoare de 877 mii lei sunt în scădere cu 4,24% față de nivelul realizat în anul 2023.
În cadrul categoriei ”Alte venituri din exploatare” în valoare de 1.675.208,26 mii lei, veniturile din subvenții pentru investiții în valoare de 1.063.500,26 mii lei, sunt programate în creștere cu 465,32%, respectiv cu suma de 875.375,43 mii lei față de cele preliminate/realizate la data de 31.12.2023.
În momentul înregistrării în evidența contabilă a mijloacelor fixe, cu ocazia finalizării proiectelor de investiții la infrastructura feroviară publică și/sau privată și a căror sursă de finanțare a fost alocația de la bugetul statului și/sau fonduri nerambursabile, potrivit Ordinelor Ministrului Finanțelor Publice nr. 1802/2014 și nr. 2844/2016, valoarea veniturilor din subvenții pentru investiții va fi compensată cu un element de cheltuială.
Veniturile financiare pe anul 2024, în valoare de 110.700,36 mii lei, sunt programate în scădere cu 0,02% față de cele preliminate/realizate la data de 31.12.2023, respectiv cu suma de 26,36 mii lei.
Cheltuielile totale în valoare de 6.878.132,44 mii lei, sunt fundamentate în funcție de activitățile concrete din programele de achiziții de bunuri și servicii, pentru desfășurarea activității, fundamentate pe baza posibilităților reale de plată a acestora, în limita surselor legale, a recalculării cheltuielilor de natură salarială și a cheltuielilor de mandat.
Cheltuielile totale în valoare de 6.878.132,44 mii lei, sunt programate în creștere cu 53,90%, respectiv cu suma de 2.409.014,88 mii lei față de cheltuielile totale preliminate/realizate la data de 31.12.2023.
În structura cheltuielilor totale în valoare de 6.878.132,44 mii lei, cheltuielile din exploatare în valoare de 6.762.912,44 mii lei, dețin o pondere 98,32% iar cheltuielile financiare în valoare de 115.220 mii lei dețin o pondere de 1,68%.
Cheltuielile de exploatare în valoare de 6.762.912,44 mii lei, sunt programate în creștere cu 54,63%, respectiv cu suma de 2.389.281,37 mii lei față de cele preliminate/realizate la data de 31.12.2023.
În total cheltuieli din exploatare în valoare de 6.762.912,44 mii lei, cheltuielile cu bunuri și servicii în valoare de 1.740.715,72 mii lei dețin o pondere de 25,74%, indicatorul “cheltuielile cu impozite, taxe și vărsaminte asimilate” în valoare de 213.682,92 mii lei deține o pondere de 3,16%, indicatorul “cheltuielile cu personalul” în valoare de 3.591.067,27 mii lei, deține o pondere de 53,10% iar indicatorul “alte cheltuieli de exploatare” în valoare de 1.217.446,53 mii lei deține o pondere de 18%.
Cheltuielile cu bunuri și servicii, în valoare de 1.740.715,72 mii lei, sunt programate în anul 2024, în creștere cu 52,33% față de cele preliminate/realizate la data de 31.12.2023.
Cheltuielile cu impozite, taxe și vărsăminte asimilate, în valoare de 213.682,92 mii lei, sunt programate în anul 2024 în creștere cu 88,17% față de cele preliminate/realizate la data de 31.12.2023.
Cheltuielile cu personalul, în valoare de 3.591.067,27 mii lei, sunt programate în creștere în anul 2024 cu 32,97%, respectiv cu suma de 890.436,94 mii lei, față de valoarea aprobată în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2023, prin HG nr. 1114/16.11.2023,
respectiv de la 2.700.630,33 mii lei (anul 2023) la 3.591.067,27 mii lei (anul 2024).
La fundamentarea cheltuielilor de natură salarială, compania respectată prevederile Legii nr. 421/2023 - legea bugetului de stat pe anul 2024, respectiv art.73, alin.(1) lit e), alin. (3), (4) și (5) coroborate cu prevederile art. XIII, alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/28.03.2024 privind reglementarea unor măsuri fiscal - bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Cheltuielile de natură salarială sunt mai mari cu suma de 864.807,13 mii lei față cele aprobate în anul 2023 în bugetul de venituri și cheltuieli, aprobat prin HG nr. 1114/16.11.2023, în creștere cu 33,16%, de la 2.607.824,98 mii lei (anul 2023) la 3.472.632,11 mii lei (anul 2024).
În fundamentarea cheltuielilor de natură salarială pe anul 2024, Compania Națională de Căi Ferate “C.F.R.” - S.A. ia în calcul și urmărește respectarea cumulativă a prevederilor art. XIII, alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului privind reglementarea unor măsuri fiscal bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, după cum urmează:
- creșterea cheltuielilor de natură salarială în valoare de 864.807,13 mii lei în anul 2024 față de anul 2023, respectiv de la 2.607.824,98 mii lei (anul 2023) la valoarea de 3.472.632,11 mii lei (anul 2024), este estimată urmare a menținerii drepturilor de natură salarială ale personalului aflate în plată la data de 31.12.2023;
- Compania Națională de Căi Ferate “C.F.R.” - S.A. are întocmit planul de reorganizare, restructurare și redresare financiară;
- nu programează în anul 2024 creșterea numărului de personal față de cel realizat în anul 2023;
- nu programează și nu acordă în anul 2024, premii, prime, bonusuri și alte drepturi de natură salarială similare, cu excepția celor aprobate conform prevederilor cap. III, secțiunea a 2-a Măsuri referitoare la disciplina economico-financiară a operatorilor economici, din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal- bugetare, pentru asigurarea sustenabilității financiare a României, pe termen lung, cu modificările și completările ulterioare, a prevederilor art. V din OUG nr. 31/28.03.2024 și a Memorandumului cu tema: Exceptarea Companiei Naționale de Căi Ferate “C.F.R.” S.A. a Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători “C.F.R. Călători” S.A., a Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă “C.F.R. Marfă” S.A. și a Societății de Transport cu Metroul București “Metrorex” S.A. de la prevederile art. XL și XLI ale Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, aprobat în ședința Guvernului din data de 16 noiembrie 2023;
- compania nu va majora/indexa și nu prevede în proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2024, alte mecanisme de creștere salarială în cursul anului 2024, pentru drepturile reprezentând salarii aflate în plată la data de 31.12.2023.
Creșterea cheltuielilor de natură salarială în anul 2024, cu suma de 864.807,13 mii lei, se datorează:
- majorării cheltuielilor cu salariile cu suma de 893.489,51 mii lei în anul 2024 față de cheltuielile cu salariile aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2023 prin HG nr. 1114/16.11.2023, majorare aferentă reîntregirii acestora, în anul 2024, determinate ca urmare a acordării unor creşteri salariale, în anul 2023, conform art. 73, alin. 1, lit. e) din Legea nr. 421/28.12.2023, aferente aplicării Legii nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar, cu modificările și completările ulterioare și art. XIII, alin. (1) din OUG nr. 31/28.03.2024;
- diminuării valorii bonusurilor programate pentru anul 2024, cu suma de 28.682,38 mii lei, față de valoarea aprobată pentru anul 2023 prin HG nr. 1114/2023, la tichete de masă, cu respectarea prevederilor cap. III, secţiunea a 2-a “Măsuri referitoare la disciplina economico-financiară a operatorilor economici din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung”, cu modificările şi completările ulterioare, OUG nr. 31/28.03.2024, coroborate cu prevederile Memorandumului aprobat de Guvernul României pentru societatea Metrorex S.A.: Memorandumul cu tema: Exceptarea Companiei Naționale de Căi Ferate “C.F.R.” S.A., a Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători “C.F.R. Călători” S.A., a Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă “C.F.R. Marfă” S.A. și a Societății de Transport cu Metroul București “Metrorex” S.A. de la prevederile art. XL și XLI ale Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, aprobat în ședința Guvernului din data de 16 noiembrie 2023.
Valoarea cheltuielilor de natură salarială preliminate/realizate în anul 2023, în sumă de 2.525.570,41 mii lei, nu depășeste valoarea cheltuielilor de natură salarială de 2.607.824,98 mii lei, aprobată prin bugetul de venituri și cheltuieli al anului 2023, aprobat prin HG nr. 1114/2023.
Cheltuielile aferente contractului de mandat și a altor organe de conducere și control, comisii și comitete, în valoare de 2.637,38 mii lei, sunt fundamentate conform prevederilor art. 37 alin. (2) și (3) din OUG. 109/2011, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:
• pentru directorat - valoarea este de 1.006,44 mii lei, conform prevederilor O.U.G. nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare;
• pentru consiliul de administrație - valoarea este 1.630,94 mii lei, conform prevederilor O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare.
Alte cheltuieli de exploatare, în valoare de 1.217.446,53 mii lei, sunt programate în creștere cu 141,11%, față de valorile preliminate/realizate în anul 2023.
Cheltuielile privind activele imobilizate, în valoare de 1.063.500,26 mii lei, au o pondere de 87,35% în această categorie de cheltuieli și sunt programate în creștere cu 473,54% față de cele preliminate/realizate la data de 31.12.2023.
Potrivit Ordinelor Ministerului Finanțelor Publice nr. 1802 din 29 decembrie 2014 și nr. 2844 din 12 decembrie 2016, la înregistrarea în evidența contabilă a mijloacelor fixe rezultate în urma finalizării proiectelor de investiții la infrastructura feroviară publică și/sau privată, a căror sursă de finanțare a fost de la bugetul statului și/sau fonduri nerambursabile, acest element de cheltuială este compensat cu un element de venit aferent.
Cheltuielile financiare în valoare de 115.220 mii lei, sunt programate în anul 2024, în creștere cu 20,67% față de cele preliminate/realizate la data de 31.12.2023.
Rezultatul brut programat pentru anul 2024 este negativ - pierdere, în valoare de 598.151,94 mii lei, în scădere cu 0,04% față de pierderea preliminată/realizată în anul 2023.
Principalele cauze ale estimării unei pierderi la sfârșitul anului 2024 la valoare de 598.151,94 mii lei sunt următoarele:
- veniturile din transferuri pentru întreținerea și funcționarea/exploatarea infrastructurii feroviare publice sunt alocate în anul 2024 în procent de 66,89% față de necesarul real de finanțare;
- transferurile pentru reparații curente la infrastructura feroviară publică sunt în procent de 21,21% față de necesar;
- creșterea cheltuielilor de personal cu 32,97%, respectiv cu suma de 890.436,94
mii lei, față de suma aprobată conform HG nr. 1114/2023, urmarea aplicării creșterilor salariale conform prevederilor Legii nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar și cu 37,46% față de nivelul preliminat/realizat în anul 2023.
Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. gestionează infrastructura feroviară publică, cu legislatie specifică și dedicată, cu venituri plafonate prin reglementări legale și cu cheltuieli fixe de administrare și funcționare.
Sursele necesare finanțării investițiilor pentru anul 2024, în valoare de 5.804.049,92 mii lei, sunt programate în creștere cu 93,95%, respectiv cu suma de 2.811.437,38 mii lei față de cele preliminate/realizate la data de 31.12.2023.
Sursele de investiții pentru anul 2024 vor fi asigurate din:
- surse proprii în valoare de 137.687,92 mii lei;
- alocații de la buget pentru investiții în valoare de 180.000 mii lei;
- alte surse – buget de stat și fonduri externe nerambursabile în valoare de 5.486.362 mii lei, din care:
• proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile în valoare de 1.041.800 mii lei;
• proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară aferentă Programului Național de Redresare și Reziliență, în valoare de 3.393.443 mii lei.
Cheltuielile pentru investiții pentru anul 2024, în valoare de 5.804.049,92 mii lei, sunt estimate în creștere cu 93,95%, respectiv cu suma de 2.811.559,62 mii lei față de cele realizate la data de 31.12.2023.
Cheltuielile pentru investiții în anul 2024 cuprind cheltuieli pentru investiții în curs, în valoare de 5.591.311,92 mii lei, cheltuieli efectuate la imobilizările corporale existente (modernizări, reparații capitale), în valoare de 173.700 mii lei și rambursări de rate aferente creditelor pentru investiții, în valoare de 39.038 mii lei.
Indicatorii economico – financiari cuprinși în proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2024, au următoarele valori:
- productivitatea muncii, în unități valorice pe total personal mediu, recalculată conform Legii anuale a bugetului de stat pe anul 2024 - legea nr. 421/2023, în valoare de 247,79 mii lei/persoană, este programată în anul 2024 în creștere cu 62,38% față de cea preliminată/realizată în anul 2023;
- câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială, recalculat conform Ordonanței Guvernului nr. 26/2013 și a Legii anuale a bugetului de stat pe anul 2024 – legea nr. 421/2023, în valoare de 11.462,51 lei/salariat, este programat în anul 2024 în creștere cu 36,38% față de cel preliminat/realizat în anul 2023;
- numărul de personal programat la finele anului 2024 este de 25.397 salariați, în scădere cu 144 de salariați față de cel aprobat în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2023, prin HG nr. 1114/2023 și menținut la nivelul preliminat/realizat la finele anului 2023, conform prevederilor art. XIII, alin (1), lit. b) din OUG nr. 31/28.03.2024 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative;
- numărul mediu de salariați programat la finele anului 2024 este de 24.897 salariați, în scădere cu 110 salariați față de cel aprobat în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2023, prin HG nr. 1114/2023;
- cheltuielile totale la 1.000 lei venituri totale, sunt în valoare de 1.095,25 lei, programate în scădere în anul 2024 cu 5,14% față de cele preliminate/realizate la data de 31.12.2023 care au fost în valoare de 1.154,60 lei;
- plățile restante, în valoare de 100.000 mii lei, sunt estimate în creștere cu suma de 90.985,32 mii lei față de cele realizate la data de 31.12.2023, principalele cauze fiind:
- neîncasarea creanțelor restante de la CFR Marfă S.A. si CFR Călători până la
finalul anului 2024. La data de 31.12.2023, compania înregistrează creanțe restante în valoare de 1.130.244,14 mii lei, datorate de operatorii de transport feroviar de marfă și călători, cu capital de stat și privat, din care: CFR Marfă S.A. (85,28%) suma de 963.902,33 mii lei și CFR Călători (9,58%) suma de 108.304,63 mii lei.
În anul 2024, SNTFM ,,CFR Marfă” SA continuă procedura concordatului preventiv, procedură omologată de Tribunalul București în 12 martie 2020, fapt ce conduce la imprevizibilitatea estimării valorii creanțelor care se vor încasa de la această societate.
- alocarea insuficienta de la bugetul statului, a sumelor necesare întreținerii și
exploatării infrastructurii feroviare publice în raport cu necesarul de finanțare.
- rezultatul brut negativ (pierdere) în valoare de 598.151,94 mii lei, programat în anul 2024, este în scădere cu 0,04% față de cel realizat la data de 31.12.2023.
- indicele de creștere a veniturilor totale, programate pentru anul 2024, față de cele realizate la data de 31.12.2023 este de 62,24%, iar indicele de creștere a cheltuielilor totale programate pentru anul 2024 față de cele realizate la data de 31.12.2023 este de 53,90%.
Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2024 al Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. a fost avizat de către reprezentanții Consiliului de Administrație prin Hotărârea nr. 5/02.04.2024 și stabilit de către reprezentanții Adunării Generale a Acționarilor prin Hotărârea nr. 7/05.04.2024.
Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2024 a fost supus controlului financiar de gestiune conform H.G. nr. 1151/2012 pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de organizare și exercitare a controlului financiar de gestiune.
În conformitate cu art. 6, alin. (1) din OG 26/2013, cu modificările și completările ulterioare, proiectul de buget de venituri și cheltuieli pe anul 2024, a fost supus consultării organizațiilor sindicale reprezentative: Alianța Sindicală a Federațiilor “Drum de Fier – Elcatel” și Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane.
Precizăm că sumele sunt actualizate conform filei de buget aprobată de ordonatorul principal de credite din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, transmisă Ministerului Finanțelor cu adresa nr. 132/1.237/30.01.2024 și înregistrată sub nr. 1003330/01.02.2024.
Documentaţia aferentă proiectului de act normativ include:
Documentaţia poate fi consultată:
Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparenţă decizională se pot depune, prin una din următoarele modalități, până la data de 23.04.2024:
□ prin formularul online E-consultare disponibil mai jos
□ ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
□ prin poştă, pe adresa Ministerul Transporturilor și Infrastructurii– Direcţia Comunicare și Dialog Social – Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti;
□ prin fax la numărul de telefon 021-319.61.29
□ la sediul Ministerului Transporturilor și infrastructurii, la Registratura - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G, în cadrul programului de lucru Luni-Joi - 08.00 - 16.30; Vineri - 08.00-14.00
Materialele transmise vor purta menţiunea "Propuneri privind . . . . . . . . . . (denumirea proiectului de act normativ)"
Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituţiei, la linkul Registru propuneri (mt.ro)
Nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate în scris va fi justificată în scris.
ÎN SITUAȚIA ÎN CARE DORIȚI CA NUMELE ȘI PRENUMELE DUMNEAVOASTRĂ (SAU DENUMIREA PERSOANEI JURIDICE) SĂ NU APARĂ ÎN TABELUL CU PROPUNERI PRIMITE DIN PARTEA SOCIETĂȚII CIVILE AVEM RUGĂMINTEA SĂ SPECIFICAȚI ACEST LUCRU LA SFÂRȘITUL DOCUMENTULUI TRANSMIS DE CĂTRE DUMNEAVOASTRĂ
Pentru cei interesaţi există şi posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituţie publică până la data de 23.04.2024
Pentru informaţii suplimentare, vă stăm la dispoziţie la următoarele date de contact: telefon: 0751.192.431, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. persoană de contact: Adrian Olteanu
Documente conexe
Minuta ședinței plenului CDS - data
Prezentat în
Şedinţa |
Data |