Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

WhatsApp Image 2020 03 05 at 11.33.50 1

CFR SA a semnat contractul pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov - Apaţa şi Caţa - Sighişoara

 

În prezența ministrului Lucian Bode, reprezentanții Companiei Naționale de Căi Ferate “CFR” SA și cei ai Asocierii RailWorks au semnat astăzi, 5 martie 2020, contractul, în valoare de 2,97 miliarde lei fără TVA, pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov – Apaţa (Lot 1) şi Caţa – Sighişoara (Lot 3), aflate pe tronsonul Braşov - Sighişoara, componentă a Coridorului Rin - Dunăre, pentru circulaţia trenurilor de călători cu viteza maximă de 160 km/h.

 

Sursa de finanţare este asigurată din fonduri nerambursabile (finanțare CEF) şi de la bugetul de stat, iar durata totală de finalizare a contractului este de 108 de luni (execuție lucrări și perioadă de garanție), de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

 

Proiectul de modernizare pe cele două loturi Brașov-Apaţa (Lot 1) şi Caţa – Sighişoara (Lot 3) cuprinde o gamă variată de lucrări de infrastrutură şi suprastructură feroviară, și anume: terasamente linii C.F, consolidări, poduri, viaducte, podeţe, tuneluri, pasaje superioare, lucrări de instalații, energoalimentare, telecomunicaţii și protecţia mediului.

 

Modernizarea infrastructurii și suprastructurii feroviare pe cele două secţiuni Braşov – Apaţa (Lot 1) şi Caţa – Sighişoara (Lot 3), în lungime totală de aproximativ 86 de km, va contribui la atingerea obiectivului principal de promovare a mobilității sustenabile pe secțiunea Frontiera Ungară - Curtici - Arad - Simeria - Sighișoara - Brașov, prin:

 

  *   creșterea vitezei de circulație la 160 km/h;

  *   reducerea duratei de călătorie;

  *   creșterea gradului de siguranță feroviară;

  *   facilităţi pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă;

  *   introducerea sistemelor moderne de semnalizare şi de management al traficului;

  *   îmbunătăţirea gradului de confort oferit călătorilor în staţiile de cale ferată.

 

”Semnarea acestui contract este o etapă din lungul drum pe care trebuie să îl parcurgem în cel mai scurt timp posibil pentru a readuce calea ferată din România acolo unde îi este locul. Deși, astăzi, după mai bine de 19 termene în justiție, s-a semnat unul dintre cele mai importante contracte ca și valoare nu sunt chiar atât de bucuros din prisma faptului că România a pierdut, totuși, circa 330 milioane euro, din cauza faptului că nu s-a reușit semnarea acestui contract anul trecut.Am fost printre primele țări care au înțeles importanța acestui mod de transport dar, din păcate, mai ales după 1990, o serie de decizii greșite au afectat în mod direct dezvoltarea acestui sector. Unii pași au fost deja făcuți de când am preluat mandatul de ministru dar este necesară o intensificare a eforturilor. Ne concentrăm pe dezvoltarea infrastructurii feroviare și a înnoirii materialului rulant.Genul acesta de contracte precum cel semnat astăzi trebuie să devină o obișnuință la nivelul căii ferate. Mi-aș dori ca toate companiile noastre din calea ferată să vină cu proiecte bine scrise pentru că numai așa putem să facem față concurenței de pe piața europeană. În condițiile în care Comisia Europeană a propus ca 2021 să fie Anul european al căilor ferate, pentru a sprijini realizarea obiectivelor Pactului ecologic european în domeniul transporturilor, cred că este clar pentru toată lumea cât de important este locul pe care îl ocupă transportul feroviar în economia națională. De aceea am spus și o repet: cei care sunt acum la conducerea companiilor de stat din acest domeniu trebuie să vină urgent cu rezultate care să determine pe termen scurt și mediu dezvoltarea sustenabilă a căii ferate”,  a spus ministrul Lucian Bode.

E-petitie
Selecteaza fisierul
E-cerere544
Selecteaza fisierul
Click to listen highlighted text!