Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), în calitate de coordonator de reforme și investiții aferente Componentei 4 – Transport sustenabil din cadrul Pilonului 1 – Tranziția spre o economie verde din Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), anunță semnarea a două  noi contracte de finanțare cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) S.A., în calitate beneficiar, pentru realizarea unor noi pasaje pietonale subterane în zone-cheie din județele Arad, Brăila, Buzău, Hunedoara, Caraș – Severin și Vrancea. Contractele semnate vizează elaborarea studiului de fezabilitate și proiectului pentru autorizarea lucrărilor de construire în vederea realizării obiectivelor de investiții care vor fi finanțate prin PNRR.

Astfel, prin contractul de finanțare nr. 41/04.12.2023 se conturează premisele pentru realizarea a 8 pasaje pietonale subterane amplasate pe drumurile naționale DN2 și DN21, care vor fi finanțate prin PNRR și vor contribui la creșterea siguranței rutiere și fluidizarea traficului în localitățile Limpeziș (DN 2 km 84+120), Costești (DN 2 km 95+470), Mărăcineni (DN 2 km 115+300), Poșta Câlnău (DN 2 km 122+700) din Buzău, Golești (DN 2 km 179+025), Garoafa (DN 2 km 192+948), zona Mausoleului Eroilor (DN 2 km 203+630) din Vrancea și Lacul Sărat (DN 21 km 3+500) din Brăila. În acest context, comunitățile din zonele vizate de acest contract, precum și conducătorii auto care traversează DN2 și DN21, vor beneficia de proiecte menite să îmbunătățească calitatea vieții și să faciliteze mobilitatea. Preconizat a se finaliza la sfârșitul anului 2024, contractul are o valoarea totală de 2.993.282,59 LEI (cu TVA).

Prin contractul de finanțare nr. 43/06.12.2023, se pun bazele pentru realizarea a patru pasaje pietonale subterane situate pe DN 6, DN 7 și DN 79, care vor contribui la fluidizarea traficului și creșterea siguranței rutiere a comunităților din localitățile Gara Băile Herculane (CS), Sântandrei (HD), Vladimirescu și Chișineu Criș (AR). Concret, prin obiectivele de investiții care vor fi realizate pe baza studiului de fezabilitate vizat de acest contract vom avea:

  • un pasaj pietonal subteran la Gara Băile Herculane (km 381+200), care va face accesul turiștilor care călătoresc cu trenul la cea mai veche stațiune turistică și balneo-climaterică mai sigur și mai ușor, eliminând și timpul de așteptare în trafic pentru șoferi și reducând semnificativ emisiile de poluanți în mediul înconjurător;
  • o trecere mai sigură în Sântandrei pe sub DN 7 la intersecția cu DJ 700 (km 383+830) pentru oamenii din zonă și personalul de la Fabrica de biciclete Eurosport DHS, care fac naveta frecvent;
  • o conexiune facilitată în centrul localității Vladimirescu (km 536+700), unde DN 7 se intersectează cu strada Gării la dreapta și cu strada Ștefan cel Mare la stânga și face legătura între Lipova și Arad;
  • o trecere subterană sigură pentru pietonii din zona sensului giratoriu și Primăriei orașului Chișineu Criș (km 42+100), care îi va scuti de timpul de așteptare în trafic pe cei care tranzitează DN 79 spre Arad și Oradea.  

Valoarea acestui contract este de 1.5641.978,25 LEI (cu TVA) și se estimează că se va finaliza în prima parte a anului 2025.

În acest context, serviciile care vor fi achiziționate de CNAIR în cadrul celor două contracte contribuie la realizarea obiectivelor de investiții și atingerea țintelor și jaloanelor asumate de MTI în cadrul Reformei 1. Transport sustenabil, decarbonizare și siguranță rutieră / Investiția I3 - Dezvoltarea infrastructurii rutiere sustenabile pe rețeaua TEN-T, taxarea rutieră, managementul traficului și siguranța rutieră.

Pentru informații suplimentare și noutăți în legătură cu aceste proiecte, vă rugăm să urmăriți comunicările oficiale ale C.N.A.I.R. S.A.

 

Click to listen highlighted text!