Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI
  • Elaborarea politicilor şi strategiilor aplicabile în domeniul propriu de activitate, în conformitate cu principiile privind protecţia mediului
  • Asigurarea integrării politicilor de mediu în politicile specifice
  • Elaborarea de planuri şi programe sectoriale cu respectarea prevederilor legale în domeniul protecţiei mediului
  • Asigurarea pregătirii şi transmiterii către autorităţile competente pentru protecţia mediului a informaţiilor şi documentaţiilor necesare obţinerii avizului de mediu planurile şi programele pentru care este necesară evaluarea de mediu
  • Asigurarea, în structura organizatorică, de structuri cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului, încadrate cu personal de specialitate
  • Dezvoltarea, cu sprijinul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, a programelor de restructurare, în acord cu strategia pentru protecţia mediului şi politica de mediu şi să asiste unităţile aflate în coordonarea, în subordinea sau sub autoritatea lor, la punerea în aplicare a acestor programe
  • Elaborarea normelor şi reglementărilor specifice domeniului de activitate în conformitate cu cerinţele legislaţiei de protecţia mediului şi să le înainteze pentru avizare autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului

In acest sens, Ministerul Transporturilor:


  • elaborează şi aplică programe pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, a transporturilor multimodale şi a tranportului combinat privind îmbunătăţirea calităţii şi protecţiei mediului
  • asigură controlul gazelor de eşapament
  • elaborează şi dezvoltă planuri de acţiune şi programe privind îmbunătăţirea calităţii şi protecţiei mediului, inclusiv în domeniul zgomotului şi vibraţiilor pentru toate modurile de transport şi infrastructurile acestora
E-petitie
Selecteaza fisierul
E-cerere544
Selecteaza fisierul
Click to listen highlighted text!