Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

Scopul proiectului

Dezvoltarea durabilă este obiectivul general pe termen lung al Uniunii Europene și este menționată în dezvoltarea tuturor modurilor de transport, inclusiv transportul naval. Strategia de dezvoltare durabilă a Uniunii Europene, astfel cum a fost revizuită în 2006, reprezintă cadrul pentru o viziune pe termen lung asupra dezvoltării durabile, privind creșterea economică, coeziunea socială și protecția mediului.

Viziunea pe termen scurt, mediu si lung privind dezvoltarea sectorului transportului naval și reprezintă obiectul proiectului Strategia de dezvoltare a transporturilor navale din România.

Proiectul este finantat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 si prin bugetul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii. Rezultatul proiectul este țintă în PNRR și face parte din sectiunea Transport sustenabil, decarbonizare si siguranta rutiera/Strategia privind transportul naval. Realizarea proiectului va beneficia de sprijinul Bancii Mondiale, conform HG nr. 1317/2021.


Durata de implementare

Contractul de finantare pentru acest proiect a fost incheiat in data de 08.11.2021, intre DTN - MTI, in calitate de Beneficiar si Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, in calitate de ordonator principal de credite pentru Autoritatea de Management POIM. Perioada de implementare a proiectului este de 24 de luni, proiectul urmand a se finaliza până in data de 31.12.2023.

Valoarea proiectului

Valoarea totala a proiectului, cu TVA, este de 21.152.638,94 lei, din care asistenta nerambursabila FC de 17.894.743,09 lei (85%), contributia proprie a MTI de 3.157.895,85 lei (15%) si cheltuieli neeligibile 100.000 lei.

Rezultate asteptate

  1. Raport privind situatia actuala a transportului maritim si fluvial si a porturilor din Romania.
  2. Raport privind analiza economica si planurile de dezvoltare teritoriala din zona de influenta a porturilor.
  3. Raport privind scenariile de perspectiva pe termen scurt, mediu si lung 2027, 2032 si 2035 si realizarea prognozelor aferente de cerere de transport si trafic pentru transportul fluvial si pentru pprincipalele porturi din Romania.
  4. Raport privind evaluarea modului de organizare si functionare al administratiilor portuare si de cai navigabile si propuneri de imbunatatire privind cadrul legal si instituțional.Exemple de buna practica din cadrul UE.
  5. Raport privind estimarea impactului economic si financiar al implementarii masurilor propuse in cadrul Strategiei de Dezvoltare a domeniului de transport naval din Romania.
  6. Ghid de dezvoltare a porturilor din Romania
  7. Strategia de Dezvoltare Durabila a domeniului transportului naval din Romania.
  8. Raportul final al proiectului.

 

ANUNȚ PUBLIC - 31.01.2024

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, având sediul în Bulevardul Dinicu Golescu, nr. 38, Sector 1, Bucuresti, titular al Strategiei de Dezvoltare a Transporturilor Navale, anunţă publicul interesat asupra realizării primei versiuni a acesteia și a declanşării etapei de încadrare din cadrul procedurii de evaluare de mediu, conform H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe.

Documentul poate fi consultat pe website-ul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, accesând link-ul: https://bit.ly/Strategia_dezvoltare_transporturilor_navale, dar și pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

Observaţii/comentarii şi sugestii se primesc în scris la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în termen de 15 zile de la data publicării anunţului (pănă în data de 14.02.2024)

E-petitie
Selecteaza fisierul
E-cerere544
Selecteaza fisierul
Click to listen highlighted text!