Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

Data publicării: 22.02.2022

Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 07.03.2022

 

Grup ţintă

Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.

 

Scurta descriere a reglementării:

 

Obiectivul de investiție ”Drum expres pentru realizarea conexiunii dintre Autostrada A3 (Zona Turda) și Drum Național  DN1 (Zona Tureni)”,â are o importanță deosebită, realizarea obiectivului prezentând avantaje tehnice, economice şi sociale, întrucât reduce timpii de parcurs, costurile de exploatare a vehiculelor, sporeşte gradul de confort al populaţiei diminuând poluarea mediului în interiorul localităţilor şi nu în ultimul rând ajută la accelerarea dezvoltării socio – economice a zonei, precum şi reducerea numărului de accidente.

Se propune ca drumul expres să asigure legătura dintre două căi principale de transport din județul Cluj aflate în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj, și anume: conexiunea dintre autostrada A3 (Turda) și drumul național  european DN1/E81 pe raza UAT Tureni.

Traseul propus al acestui drum expres sub-traversează autostrada A3 la km 1+000 pe sub pasajul existent al autostrăzii de la km A3 21+880, intersectează drumul județean DJ 103Z la km 3+087, câteva drumuri agricole/vicinale la km 0+260, 0+400, 2+850, 3+620, 3+640, 3+870, 4+270, 4+525, 4+560, unele necesitând restabilirea traseului, și traversează râul Valea Racilor la km 4+410 printr-un pod/viaduct.

Între km 0+640 – km 1+350, traseul se suprapune peste râul Negoteasa, astfel se propune relocarea și reprofilarea albiei pe o lungime de 1033ml. În zona noului pod proiectat pe breteaua Turda-Tureni km 0+684, albia râului se va proteja cu saltea de gabioane interconecate cu grosimea de 30 cm pe o lungime de 160m. Salteaua se va închide într-un pinten din gabioane de 1m x 1m atât în amonte cât si în aval.

În amonte și aval, pintenul din gabioane se va închide într-o saltea din anrocamente cu lățimea de 2.00m.

Albia va asigura scurgerea unui debit de Q1=58,98 mc/s.

Pentru emiterea acordului de mediu aferent realizării lucrărilor la obiectivul de investiție ”Drum expres pentru realizarea conexiunii dintre Autostrada A3 (Zona Turda) și Drum Național  DN1 (Zona Tureni)”, obținerea avizului de gospodărire a apelor necesar este condiționat de dovedirea existenței dreptului de proprietate sau a unui dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra unor imobile și părți din imobilele aflate în proprietatea publică a statului și în administrarea Ministerului Apelor și Pădurilor, prin Administraţia Naţională "Apele Române"- Administraţia Bazinală de Apă Mureș, în suprafață totală de 9.654 mp, această condiționare putându-se acoperi doar prin darea în administrarea acestui imobil către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii,

Astefl că,  în zona unde traseul se suprapune peste râul Negoteasa, este necesară ocuparea unor imobile și părți din imobilele( în suprafață totală 9.654 mp ,având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă) aflate în domeniul public al statului și în  administrarea Ministerului Apelor și Pădurilor, prin Administraţia Naţională "Apele Române"- Administraţia Bazinală de Apă Mureș și aprobarea dării în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii

Luând în considerare faptul că imobilele și părțile din imobile, în suprafață totală de 9.654 mp necesare lucrărilor aferente obiectivului de investiție ”Drum expres pentru realizarea conexiunii dintre Autostrada A3 (Zona Turda) și Drum Național  DN1 (Zona Tureni)” se află în administrarea Ministerului Apelor și Pădurilor, prin Administraţia Naţională "Apele Române"- Administraţia Bazinală de Apă Mureș, iar potrivit art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale ”Apele Române", aprobată cu modificări prin Legea nr. 404/2003, cu modificările şi completările ulterioare, Administraţia Naţională «Apele Române» administrează bunurile din domeniul public al statului, de natura celor prevăzute la art. 136 alin. (3) din Constituţia României, republicată, bunurile proprietate publică prevăzute legislația în vigoare, precum şi patrimoniul propriu stabilit pe baza situaţiilor financiare existente la sfârşitul lunii anterioare datei înregistrării ca instituţie publică la organul fiscal competent .

Schimbarea titularului dreptului de administrare se poate realiza doar prin derogare de la prevederile art. 2 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 404/2002, cu modificările și completările ulterioare, și nu prin raportare la dispozițiile art. 867 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, precum și al art. 288 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare,  pentru acest proiect de infrastructură de transport este necesară reglementarea acestei măsuri în regim de urgenţă, pentru deblocarea avizului de gospodărire a apelor și, în consecință a emiterii acordului de mediu.

Finanțarea proiectului de construcție a”Drum expres pentru realizarea conexiunii dintre Autostrada A3 (Zona Turda) și Drum Național  DN1 (Zona Tureni)” se preconizează a fi realizată în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, având ca perioadă de eligibilitate a cheltuielilor până  la data de  31 decembrie 2023.

Prin prezentul proiect de act normativ se propune :

- aprobarea dării în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a unor imobile și părți din imobile, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă, aflate în domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Apelor și Pădurilor, prin Administraţia Naţională "Apele Române"- Administraţia Bazinală de Apă Mureș,  în vederea realizării de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. a obiectivului de investiţii „Drum expres pentru realizarea conexiunii dintre Autostrada A3 (Zona Turda) și Drum Național  DN1 (Zona Tureni)”, prin derogare de la dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", aprobată cu modificări prin Legea nr. 404/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

Din informațiile furnizate de către Administraţia Bazinală de Apă Mureș, prin adresa nr. înregistrată cu nr. 3301/11.02.2021, rezultă că:

  • Cursul de apă pârâul Negoteasa este înscris în Altasul Cadastrului Apelor din România având cod cadastral 4.1.81.31.5 și în anexa nr. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 privind inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, la nr. MF 101360 – Bazin Hidrografic cu toți afluenții de ord I – VI – jud. Cluj, sub acest nr. MF fiind cumulate toate cursurile de apă înscrise în Altasul Cadastrului Apelor din județul Cluj;
  • valoarea suprafeței totale de 9.654 mp afectată de realizarea obiectivului de investiții este de 10.715,94 lei.

 

Documente supuse consultării
Instrument de motivare

Text proiect

Anexa

 

Documentele pot fi consultate şi în cadrul Punctului de Informare de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G.

 

Elaborarea şi transmiterea propunerilor/observaţiilor/opiniilor
Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ vor specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului

 

Coordonate de contact

 

Propunerile/opiniile/sugestiile celor interesaţi pot fi transmise prin cel puţin una din următoarele modalităţi:

  • Prin poştă la adresa Ministerul Transporturilor și Infrastructurii– Direcţia  Comunicare și Dialog Social – Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti

  • Prin depunere la Registratura Ministerului Transporturilor și Infrastructurii - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G

  • Prin fax la numărul de telefon 021-319.61.29

  • Prin poşta electronică la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 

  • Prin formularul E-consultare

 

ÎN SITUAȚIA ÎN CARE DORIȚI CA NUMELE ȘI PRENUMELE DUMNEAVOASTRĂ (SAU DENUMIREA PERSOANEI JURIDICE) SĂ NU APARĂ ÎN TABELUL CU PROPUNERI PRIMITE DIN PARTEA SOCIETĂȚII CIVILE AVEM RUGĂMINTEA SĂ SPECIFICAȚI ACEST LUCRU LA SFÂRȘITUL DOCUMENTULUI TRANSMIS DE CĂTRE DUMNEAVOASTRĂ

 

Propuneri primite

 

Propuneri primite de la

Data receptiei

   
   

 

 

Documente conexe

 

Prezentat în

Şedinţa

Data

 

E-consultare
In cadrul acestei rubrici se vor indica articolele din proiectul de act normativ pentru care exista o propunere de modificare
Selecteaza fisierul
E-petitie
Selecteaza fisierul
E-cerere544
Selecteaza fisierul
Click to listen highlighted text!