Data publicării: 16.04.2021
Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 27.04.2021
Grup ţintă
Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.
Scurta descriere a reglementării:
Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2021 a fost întocmit cu respectarea următoarelor prevederi legale:
-prevederile art. 48, alin.(1), lit.a, alin.(3), alin.(9) și alin.(10) din Legea nr.15/2021, Legea bugetului de Stat pe anul 2021;
-ordonanţa Guvernului nr.26/2013 cu modificările şi completările ulterioare;
-ordinul ministerului finanțelor publice nr. 3818/2019 privind aprobarea formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli al operatorilor economici, precum şi a anexelor de fundamentare a acestuia.
-Hotarârea Guvernului nr.4/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2021 pentru Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă “CFR MARFĂ” - S.A. aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii s-a realizat avându-se în vedere următoarele:
- avizul Consiliului de Administrație nr. 12/05.04.2021 privind proiectul de buget de venituri și cheltuieli pe anul 2021;
- aprobarea proiectului privind bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2021 al Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă “CFR MARFĂ” - S.A. de reprezentanții Adunării Generale a Acționarilor, prin Hotărârea nr. 09/09.04.2021;
-nivelul mediu estimat al inflaţiei pe anul 2021: 2,4% așa cum reiese din Raportul privind situația macroeconomică pe anul 2021 și proiecția acestuia pe anul 2022-2024, elaborat de Ministerul Finanțelor;
-nivelul preliminat al realizărilor pentru anul 2020;
-creșterea veniturilor totale cu 75,58% față de cele realizate la 31.12.2020;
-nivelul total al cheltuielilor în anul 2021, a fost estimat, în scădere cu 11,52% față de cel realizat la 31.12.2020 și în funcție de necesarul de materiale și servicii necesare desfăşurării în condiţii de siguranță în exploatare, în condiții normale a activităţii și în condiții de eficiență a activității;
-nivelul și structura cheltuielilor, au fost estimate având în vedere necesarul de materii prime, materiale, energie și apă, servicii și lucrări, prețurile estimate ale acestora, luând în calcul consumurile specifice normate, prevederile legale privind amortizarea mijloacelor fixe, contribuţiile stabilite de lege aferente drepturilor salariale, cheltuielile cu taxele și impozitele calculate conform legii, nivelul stabilit prin acte normative pentru costurile ce sunt prevăzute în legi speciale;
-reducerea numărului de personal prognozat la finele anului 2021 față de numărul de personal realizat la 31.12.2020 cu 1400 salariați;
-nivelul cheltuielilor de natură salarială a fost fundamentat având în vedere prevederile art.48, alin.(1) lit.a și alin.(3) din Legea nr. 15/2021-Legea bugetului de stat pe anul 2021. Cheltuielile de natură salarială programate în proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2021, sunt mai mici cu 28,95% față de cele programate în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2020, aprobat prin HG nr.212/2020 și cu 14,47% față de cele realizate la 31.12.2020;
-câștigul mediu brut pe salariat programat pentru anul 2021 a fost influențat cu suma de 244 mii lei, care a reprezentat majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, conform Hotărârii Guvernului nr.4/2021, pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată;
- nivelul câștigului mediu brut pe salariat programat pentru anul 2021 este mai mic cu 0,10% față de cel realizat la finalul anului 2020, cu respectarea art. 48, alin.(1), lit.a și alin.(3) din Legea nr. 15/2021 a bugetului de stat pe anul 2021;
-cuprinderea în cadrul proiectului bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2021 a influențelor rezultate în urma aplicării prevederilor O.U.G. 109/2011 privind guvernanța corporativă, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la drepturile aferente contractelor de mandat;
- Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă “CFR MARFĂ” - S.A. a înregistrat plați restante în valoare de 3.947.373 mii lei la 31.12.2020 iar pentru anul 2021, estimează reducerea acestora cu suma de 2.497.361 mii lei (cu 63,27%).
În anul 2021, în cadrul procedurii de concordat preventiv, a fost estimat, recuperarea datoriei restante, care reprezintă ajutor de stat, urmând ca până la închiderea acestei proceduri în luna martie 2022, sa fie recuperat întreg ajutorul de stat. În vederea realizării acestui lucru, este necesar:
stingerii ajutorului de stat de către Comisia Europeană;
datoriei prin darea în plată a unor bunuri mobile și imobile;
dosarului de executare nr.194/2018.
-pentru anul 2021, Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă “CFR MARFĂ” - S.A. a programat, în proiectul Bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2021, un rezultat brut pozitiv, în valoare de 33.040 mii lei, urmare a majorării veniturilor din vânzarea activelor corporale cu 335.546 mii lei, a reducerii cheltuielilor cu amortizarea, de la 275.436 mii lei ( anul 2020) la 248.737 mii lei (anul 2021) cu 9,69% și reducerea cheltuielilor de natură salarială de la 283.241 mii lei (anul 2020) la 242.259 mii lei (anul 2021) cu 14,47%, urmare a reducerii numărului de salariați cu 1.400.
- sursele necesare finanțării investițiilor pentru anul 2021 au fost estimate în scădere cu 9,69% fata de cele realizate la 31.12.2020, de la 275.436 mii lei (anul 2020) la 248.737 mii lei, (anul 20210 și vor fi asigurate din:
-cheltuielile pentru investitii estimate pentru anul 2021, vor fi în creștere față de cele realizate la 31.12.2020 cu 172,31%, de la 37.035,54 mii lei ( anul 2020) la 100.852 mii lei (anul 2021).
-planul de investiţii;
-programul anual al achiziţiilor publice;
-planul de întreţinere şi reparaţii.
Indicatorii economico – financiari, cuprinși în proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2021, au următoarele valori:
persoană (cu 106,31%);
realizat la 31.12.2020 cu 1.400 de salariati;
salarială, calculat conform legii anuale a bugetului de stat, în anul 2021 scade de la 4.865,74 lei (anul 2020) la 4.861,02 lei (cu 0,10%);
36,48% față de cele realizate în anul 2020, de la 1.522,56 mii lei la 967,09 mii lei;
cele realizate în anul 2020, de la 417.101 mii lei la 291.971 mii lei;
la 1.450.012 mii lei.
MARFA” S.A. înregistreaza pierdere contabilă din anii precedenti, în valoare de
2.742.408 mii lei pentru care a întocmit un program de reducere, conform prevederilor legale.
Conform art.48, alin.(9) și alin. (10) din Legea nr.15/2021 – Legea bugetului de stat, Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă “CFR MARFA” S.A. a programat reducerea pierderilor înregistrate la 31.12.2020, reducerea pierderii contabile din anii precedenți și a plăților restante, înregistrate la finalul anului 2020, în baza unui program care conține măsuri concrete și cuantificabile, pe termen mediu și lung.
Documente supuse consultării
Instrument de motivare
Documentele pot fi consultate şi în cadrul Punctului de Informare de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G.
Elaborarea şi transmiterea propunerilor/observaţiilor/opiniilor
Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ vor specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului
Coordonate de contact
Propunerile/opiniile/sugestiile celor interesaţi pot fi transmise prin cel puţin una din următoarele modalităţi:
Prin poştă la adresa Ministerul Transporturilor și Infrastructurii– Direcţia Comunicare, Relaţia cu Sindicatele, Patronatele si Organizaţiile Neguvernamentale – Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti
Prin depunere la Registratura Ministerului Transporturilor și Infrastructurii - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G
Prin fax la numărul de telefon 021-319.61.29
Prin poşta electronică la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
ÎN SITUAȚIA ÎN CARE DORIȚI CA NUMELE ȘI PRENUMELE DUMNEAVOASTRĂ (SAU DENUMIREA PERSOANEI JURIDICE) SĂ NU APARĂ ÎN TABELUL CU PROPUNERI PRIMITE DIN PARTEA SOCIETĂȚII CIVILE AVEM RUGĂMINTEA SĂ SPECIFICAȚI ACEST LUCRU LA SFÂRȘITUL DOCUMENTULUI TRANSMIS DE CĂTRE DUMNEAVOASTRĂ
Propuneri primite
Propuneri primite de la |
Data receptiei |
Documente conexe
Prezentat în
Şedinţa
|
Data |
|