Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

Data publicării: 18.12.2020

Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 29.12.2020

 

Grup ţintă

Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.

 

Scurta descriere a reglementării:

Normele tehnice privind proiectarea, construirea şi modernizarea drumurilor au fost elaborate în conformitate cu prevederile art. 57 lit. h) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Proiectarea, construirea şi modernizarea drumurilor publice se realizează pe baza principiilor generale prevăzute în normele tehnice aprobate prin Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 1296/2017.

         Propunerea pentru modificarea Normelor tehnice privind proiectarea, construirea şi modernizarea drumurilor a fost elaborat de C.N.A.I.R. - S.A., în scopul creșterii siguranței circulației rutiere și confortului participanților la trafic pe autostrăzile din România și constă în modificarea amplasamentului parapetului de siguranță din zona mediană a autostăzilor, astfel încât să se asigure o distanță de 0,50 m între lisa papapetului și marcajul longitudinal care delimitează partea carosabilă de zona mediană. Modificarea propusă determină micșorarea distanței între parapeții de siguranță  amplasați în zona mediană a autostrăzilor.

         Prin modificarea amplasării parapetului de siguranță din zona mediană a autostăzilor se preconizeaza următoarele avantaje:

  • sporirea confortului optic al participanților la trafic prin creșterea distanței dintre marcajul ce delimitează partea carosabilă și lisa parapetelui de siguranță;
  • îmbunătățirea siguranței rutiere în situația în care vehiculele care ating marcajul rezonator ce delimitează partea carosabilă s-ar putea redresa înainte de acroșarea lisei parapetelui de siguranță;
  • explicitarea poziționării marcajului rutier rezonator ce delimitează partea carosabilă a autostrăzilor de zona mediană.

Dezavantaje identificate în normele tehnice în vigoare sunt următoarele:

  • nu este specificată poziția amplasării marcajului rutier rezonator ce delimitează partea carosabilă a autostrăzilor de zona mediană;
  • distanta limitată (25 cm) între marcajul rezonator ce delimitează partea carosabilă a autostrăzilor și lisa parapetelui de siguranță amplasat în cadrul zonei mediane nu permite redresarea vehiculelor care ating accidental acest marcaj rutier;
  • autocamioanele cu dimensiuni mari care circulă pe benzile centrale ale căilor de rulare, și în mod special cele aflate în depășirea altor autocamioane se situează în proximitatea lisei parapetului, iar în cazul în care ating accidental marcajul rutier, cabina acestora poate acroșa lisa parapetelui de siguranță.

Precizam că, propunerea pentru modificarea Normelor tehnice privind proiectarea, construirea şi modernizarea drumurilor a fost analizată în Consiliului Tehnico-Economic al C.N.A.I.R. – S.A. și avizată FAVORABIL, conform documentului de avizare nr. 5001/11.11.2020.

 

 

Documente supuse consultării
Instrument de motivare

Text proiect

Anexa

 


  

Documentele pot fi consultate şi în cadrul Punctului de Informare de la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Conunicațiilor - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G.

 

Elaborarea şi transmiterea propunerilor/observaţiilor/opiniilor
Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ vor specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului

 

Coordonate de contact

 

Propunerile/opiniile/sugestiile celor interesaţi pot fi transmise prin cel puţin una din următoarele modalităţi:

  • Prin poştă la adresa Ministerul Transporturilor – Direcţia  Comunicare, Relaţia cu  Sindicatele, Patronatele si Organizaţiile  Neguvernamentale – Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti

  • Prin depunere la Registratura Ministerului Transporturilor - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G

  • Prin fax la numărul de telefon 021-319.61.29

  • Prin poşta electronică la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 

  • Prin formularul E-consultare

 

ÎN SITUAȚIA ÎN CARE DORIȚI CA NUMELE ȘI PRENUMELE DUMNEAVOASTRĂ (SAU DENUMIREA PERSOANEI JURIDICE) SĂ NU APARĂ ÎN TABELUL CU PROPUNERI PRIMITE DIN PARTEA SOCIETĂȚII CIVILE AVEM RUGĂMINTEA SĂ SPECIFICAȚI ACEST LUCRU LA SFÂRȘITUL DOCUMENTULUI TRANSMIS DE CĂTRE DUMNEAVOASTRĂ

 

Propuneri primite

 

Propuneri primite de la

Data receptiei

   
   

 

 

Documente conexe

 

Prezentat în

Şedinţa

Data

 

E-consultare
In cadrul acestei rubrici se vor indica articolele din proiectul de act normativ pentru care exista o propunere de modificare
Selecteaza fisierul
E-petitie
Selecteaza fisierul
E-cerere544
Selecteaza fisierul
Click to listen highlighted text!