Bine ati venit la Ministerul Transporturilor   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la Ministerul Transporturilor

Data publicării: 31.01.2019

Data limită pentru primirea de propuneri/observaţii: 11.02.2019

 

Grup ţintă

Toate persoanele fizice sau juridice interesate pot transmite propuneri/opinii/sugestii cu privire la proiectul de act normativ.

 

Scurta descriere a reglementării:

 

În conformitate cu prevederile Ordinului ministrului transporturilor, constructiilor şi turismului nr. 1185/2006, Autoritatea Aeronautică Civilă Română este desemnată ca autoritate națională de supervizare, însemnând prin aceasta organismul tehnic specializat pentru îndeplinirea funcţiei de supervizare a siguranţei zborului în aviaţia civilă, la nivel naţional.
Cu adresa nr. 7168/03.12.2018, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a propus Ministerului Transporturilor emiterea unei noi ediții a Reglementării aeronautice civile române RACR-LTMO „Limitări privind timpul de muncă şi cerințe de odihnă pentru personalul aeronautic civil navigant”.
Necesitatea elaborării unei noi ediții a Reglementării RACR-LTMO este justificată, în contextul intrării în vigoare a Regulamentul (UE) 2018/1139 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele comune în domeniul aviației civile și de înființare a Agenției Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației, prin dispozițiile specifice în vigoare, ale Regulamentului (UE) nr. 965/2012 al Comisiei de stabilire a cerințelor tehnice și a procedurilor administrative referitoare la operațiunile aeriene.
Astfel, Regulamentul (UE) nr. 965/2012, cu modificările ulterioare, prevede la art.8 alin. (2) – (4) că:
- operațiunile de taxi aerian, de servicii medicale de urgență și operațiunile cu un singur pilot efectuate de avioane fac obiectul dispozițiilor articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul (CEE) nr. 3922/91 și ale subpărții Q din anexa III la Regulamentul (CEE) nr. 3922/91, precum și al derogărilor naționale conexe bazate pe evaluările riscurilor în materie de siguranță efectuate de autoritățile competente;
- operațiunile de transport aerian comercial cu elicoptere respectă cerințele naționale în ceea ce privește timpul de zbor și de odihnă;
- operațiunile necomerciale, inclusiv operațiunile necomerciale specializate, cu avioane și elicoptere complexe motorizate, precum și operațiunile comerciale specializate cu avioane, elicoptere, baloane și planoare sunt efectuate în continuare în conformitate cu legislația națională aplicabilă în ceea ce privește limitarea timpului de zbor până la adoptarea și aplicarea normelor de aplicare conexe.

 

Documente supuse consultării
Instrument de motivare

Text proiect

Anexa

 

  

Documentele pot fi consultate şi în cadrul Punctului de Informare de la ministerul Transporturilor - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G.

 

Elaborarea şi transmiterea propunerilor/observaţiilor/opiniilor
Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ vor specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului

 

Coordonate de contact

 

Propunerile/opiniile/sugestiile celor interesaţi pot fi transmise prin cel puţin una din următoarele modalităţi:

  • Prin poştă la adresa Ministerul Transporturilor – Direcţia  Comunicare, Relaţia cu  Sindicatele, Patronatele si Organizaţiile  Neguvernamentale – Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti

  • Prin depunere la Registratura Ministerului Transporturilor - Bdul Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, Bucureşti, Poarta G

  • Prin fax la numărul de telefon 021-319.61.29

  • Prin poşta electronică la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 

  • Prin formularul E-consultare

 

Propuneri primite

 

Propuneri primite de la

Data receptiei

 
   

 

 

Documente conexe

 

Prezentat în

Şedinţa

Data

 

E-petitie
Selecteaza fisierul
E-cerere544
Selecteaza fisierul
Click to listen highlighted text!