Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

DSC 1420

Declarația de presă a Ministrului Transporturilor, Iulian Matache, în urma întâlnirii grupului mixt de lucru format din oficiali ai Ministerului Mediului, 

Apelor și Pădurilor, Registrul Auto Român (RAR), Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC), Agenția Fondului de mediu, Garda de mediu, Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM)

 

Bună ziua,


Am avut astăzi prima întâlnire a grupului mixt de lucru, la care am participat alături de doamna Ministru Grațiela Gavrilescu, Domnul Președinte Marius Dunca și de specialiști din partea RAR, ANPC (Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului), Agentia Fondului de Mediu, Garda de Mediu, ANPM (Agentia Nationala pentru Protectia Mediului).


Astăzi au fost analizate implicațiile rezultate din folosirea de către grupul VW a unor dispozitive sau tehnici de manipulare pe anumite modele de autoturisme Euro 5 cu motoare diesel.


Pentru a elimina presupunerile privind numărul de astfel de autovehicule care au fost înmatriculate în România, vă comunic că au fost eliberate cărți de identitate pentru un număr de 105.000 de autovehicule, dintre care 56.000 au fost noi la data înmatriculării, iar 49.000 aveau la momentul înmătriculării statutul de vehicul utilizat.


De asemenea, se află pe stoc, nevândute, la dealerii din grupul VW un număr de aproximativ 300 de autoturisme, pentru care nu vor mai fi eliberate cărți de identitate până la rezolvarea problemei. Aceste autovehicule nu mai pot fi vândute.


Am solicitat reprezentantului din România al grupului VW comunicarea imediată a listei complete a numerelor de identificare pentru autovehiculele care au folosit dispozitive sau tehnici de manipulare : vehicule noi, Euro 5 diesel, echipate cu motoare din familia EA 189. Termenul a fost data de 1 octombrie 2015. Este vorba de autovehiculele VW, AUDI, SKODA, SEAT din grupul VW.


De asemenea, în Germania a fost stabilită data de 7 octombrie 2015 ca dată de transmitere de către Grupul VW a planului de măsuri și a calendarului de implementare pentru remedierea neconformităților acestor autoturisme, sens în care am solicitat Ministerului Transporturilor din Germania să ne comunice aceste informații imediat ce ajung în posesia lor.


După primirea calendarului și planului de măsuri, RAR va comunica reprezentantului din România al grupului VW toate datele pentru autovehiculele înmatriculate cu statut de autovehicul utilizat pentru a fi rechemate și acestea, alături de cele noi, la rețeaua de service din Romînia a grupului VW, si, de asemenea, Registrul Auto Român va urmari implementarea corespunzătoare a calendarului de remediere.


Vă mulțumesc.

 

 

 

 

 

E-petitie
Selecteaza fisierul
E-cerere544
Selecteaza fisierul
Click to listen highlighted text!