Bine ati venit la MTI   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la MTI

Ministerul Transporturilor informează transportatorii că s-a ajuns la o înţelegere cu autoritățile de control din Turcia, care au decis să revizuiască măsurile drastice introduse la frontieră.

 

În urma numeroaselor întâlniri și intervenții ale oficialilor români către autoritățile turce, oficialii din această țară au transmis Ministerului Transporturilor că, în cazul în care transportatorii români nu posedă documente valabile de intrare pe teritoriul Turciei, șoferii de TIR nu vor fi amendați imediat. Aceștia au posibilitatea să aştepte transmiterea documentelor corespunzătoare sau scurgerea perioadei minime de timp stabilită de partea turcă pentru accesul autorizațiilor CEMT pe teritoriul lor.


În aceeaşi adresă, partea turcă menţionează că doreşte să participe, în cursul acestui an, la lucrările comisiei mixte rutiere care urmează să se organizeze în România. Cu această ocazie, MT doreşte să invite la lucrările comisiei mixte uniunile şi asociaţiile profesionale precum şi reprezentaţi ai societăţii civile care pot sprijini demersurile reprezentanţilor MT în negocierile care vor avea loc în acest cadru.


După ce Turcia a introdus o serie de condiţii cu caracter restrictiv privind accesul operatorilor de transport români pe teritoriul acestui stat, Ministerul Transporturilor a luat măsura introducerii, pe bază de reciprocitate, începând cu data de 22.11.2013, în procedura de control a traficului derulat de transportatorii turci pe teritoriul României, a aceloraşi cerinţe ca cele impuse cărăuşilor români de către autorităţile turce. Consecvent politicii de transparenţă, Ministerul Transporturilor a explicat reprezentanţilor Turciei în România, că barierele introduse de partea turcă cărăuşilor români se răsfrângeau negativ asupra comerţului bilateral, iar decizia părţii române a fost consecinţa directă şi  perfect justificată a măsurilor introduse de partea turcă.


În condiţiile în care au existat unele temeri ale uniunilor și asociațiilor profesionale privitoare la repartizarea, în timp util, a autorizaţiilor CEMT, precizăm faptul că Ministerul Transporturilor a elaborat, în data de 03.12.2013, Ordinul de repartizare a acestor autorizaţii. După respectarea etapelor şi termenelor impuse în Ordinul menţionat, începând cu 24.12.2013 autorizaţiile CEMT au fost pregătite pentru a fi repartizate operatorilor de transport interesaţi. Până în acest moment, împreună cu CNMSI, a fost repartizat un număr de aproximativ 1.000 autorizaţii CEMT, din totalul celor 1.702 autorizaţii pe care le-a primit România pentru anul 2014. Precizăm faptul că în anul 2014 transportatorii români au la dipoziție, în plus faţă de anul 2013, un număr de aproximativ 700 autorizaţii CEMT, autorizații care permit efectuarea, suplimentară, a unui număr de minim 8.000 transporturi internaţionale TIR în şi dinspre Turcia.

Click to listen highlighted text!