Bine ati venit la Ministerul Transporturilor   Click to listen highlighted text! Bine ati venit la Ministerul Transporturilor

22012019

Marți, 22 ianuarie 2019, ministrul interimar al Transporturilor, Rovana Plumb, a prezentat în Comisia Transport și Turism (TRAN) a Parlamentului European (PE) prioritățile în domeniul transporturilor ale Președinției României la Consiliul UE.

Ministrul Rovana Plumb a subliniat dorința României de a avansa discuțiile pe cât mai multe dosare, atât în negocierea cu Parlamentul European, în următoarele două luni, cât și la nivelul Consiliului UE. Având în vedere timpul scurt de activitate în Parlamentul European, vor avea prioritate dosarele care se află în cel mai avansat stadiu de discuție atât în Consiliu cât și în PE.

Activitatea Președinției se va concentra în prima parte asupra mai multor dosare din cadrul celor trei Pachete de Mobilitate, dosarele pentru asigurarea continuității în domeniul transporturilor în contextul BREXIT și Mecanismul Conectarea Europei (CEF).

Președinția română și reprezentanții PE și-au exprimat disponibilitatea pentru a susține avansarea și închiderea unui număr cât mai mare de dosare în perioada următoare, astfel încât să se asigure mobilitatea și conectivitatea sustenabilă, în interesul cetățenilor și pentru dezvoltarea economică a Uniunii.

Ministrul Rovana Plumb a prezentat motto-ul președinției RO – „Coeziunea, valoare europeană comună" și cei patru piloni pe care se axează programul Președinției: Europa convergenței, Europa mai sigură, Europa ca actor global puternic și Europa valorilor comune. Sectorul transporturilor se subsumează pilonului „Europa convergenței” și are în vedere „Mobilitatea durabilă, ca factor de creștere economică și competitivitate”.

E-petitie
Selecteaza fisierul
E-cerere544
Selecteaza fisierul
Click to listen highlighted text!